Psihoterapeut centrat pe persoană

Între umbra condiționărilor și lumina adevărului interior

 

Când vorbesc despre adevărul profund al ființei noastre, mă gândesc la acel simțământ interior de a fi „acasă” – o stare de pace, de spațiu lărgit și de relaxare profundă, pe care corpul o recunoaște instantaneu. Adevărul personal nu este o idee intelectuală, ci o experiență directă, vie.

 

Totuși, conectarea la acest adevăr se produce treptat, depinzând în parte de gradul de conștientizare și procesare a emoțiilor și credințelor care ne blochează. Adesea, funcționăm pe baza unor tipare de gândire și neuro-emoționale automate generate de o serie de condiționări (familiale, sociale, ancestrale sau generate de experiențe trecute), forme de protecție care, deși odinioară necesare, au devenit în timp încorsetante.

 

Nu putem trăi cu totul lumina și iubirea noastră interioară, fără a ne confrunta cu blândețe umbrele. Asta înseamnă a accesa curajul de a simți ceea ce am evitat, de a privi condiționările prin care am învățat să ne percepem distorsionat, să ne raportăm greșit la lume, la iubire sau la propriul succes. Este un proces de decondiționare, prin care ne întoarcem pas cu pas la naturalul din noi, la valorizarea sinelui autentic, la ușurința și bucuria de a simți și exprima acest Sine.

 

Personal, consider că a ne stabiliza în conectarea la acest spațiu interior de simțire autentică, de neatașare, ci acceptare lărgită a ceea ce Este, înseamnă, totodată, a ne așeza întru Dumnezeu, în lumina călăuzitoare a adevărului trăit.