Mă gândesc că mare parte din suferința noastră vine, în ultimă instanță, din a nu fi (sau a nu fi suficient de) conștienți de și conectați la lumina, iubirea, energia care suntem, în esență.
Din faptul că de cele mai multe ori nu putem sau nu ne permitem să simțim viața efectiv, așa cum este ea, să simțim cu adevărat energia de viață din interiorul nostru, nu ne locuim întru totul corpul ci locuim mai degrabă în mental, în ideile noastre (care de multe ori nici nu sunt tocmai ale noastre), despre cum ar trebui să fie viața, situațiile, oamenii, sau să fim noi înșine.
Din neacceptarea sau acceptarea doar în parte a umanului din noi, și neconștientizarea divinului din noi. Fiindu-ne adesea descurajată autenticitatea și invalidate trăirile, și ajungând să așteptăm sentimentul de plin, de iubire sau de bucurie din exterior, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de conștientizarea faptului că acestea reprezintă chiar natura noastră reală, substanța ultimă a ființei aflate în deplin contact, acceptare și împăcare cu sine, cu faptul că există, în fiecare din noi, un potențial infinit, și totuși, o manifestare finită, imperfectă – cel puțin în percepția ochiului uman, de coloratură unică dar prețioasă prin însăși această unicitate.
Cred, acum, că mai important decât “cât de departe” ajungem, este cât de aproape reușim să fim, de noi înșine, de propria trăire, de adevărul nostru profund, să ne simțim pe noi și în noi, dincolo de orice condiționări.
Să rămânem cât mai Aici, cât mai în Sine, în energia noastră cea mai pură, cât mai prezenți la realitatea atât exterioară cât și interioară a momentului, într-o curgere liberă, dezbărată de tendințele insidioase ale minții de a eticheta.
Astfel, se poate crea în interiorul nostru un spațiu atât de vast, încât, într-adevăr, cuprinderea cu compasiune a tuturor aspectelor dinlăuntru și din afară să apară în modul cel mai natural.
Și cred că putem ajunge aici, “mai aproape de noi” și totodată în contact mai spontan sau mai firesc și cu ceea ce vine din exterior, prin căutare, lucru cu sine, comuniune, cadru sau cadre potrivite de conținere și susținere, curaj, deschidere, sinceritate dar și credință și momente de grație. Printr-o aspirație continuă spre iubire, ca stare sau sentiment interior pe care să îl descătușăm și activăm din ce în ce mai mult.